20:00 – 22:15
Acum
Spioana
Susan Cooper este un analist CIA modest, care lucrează la birou, și eroul necunoscut din spatele celor mai periculoase misiuni ale agenției. Când partenerul ei iese din rețea și un alt agent de top este compromis, ea se oferă voluntară să lucreze sub acoperire ca să se infiltreze în lumea unui traficant de arme și să prevenă o criză globală.
22:15 – 00:30
Urmează
Bumblebee
Fugar încă din 1987, Bumblebee își găsește refugiu într-un atelier dintr-un orășel maritim din California.Charilie, o fată care urmează să îmlinească 18 ani, și care încearcă să-și găsească un loc al ei pe lume, îl descoperă pe Bumblebee, cu răni adânci din bătălii trecute, și aproape nefuncțional. Între cei doi se va înfiripa o prietenie care va ajuta omenirea să scape dintr-o invazie pe cât de neașteptată, pe atât de periculoasă.
00:30 – 03:00
Mai târziu
Cavalerii mesei rotunde
Povestea regelui Arthur si a Cavalerilor Mesei Rotunde a constituit intotdeauna un subiect inepuizabil pentru regizorii interesati de subiectele istorice. De aceasta data, regizorul Jerry Zucker (cel care a regizat si filmul de succes Ghost) a readus in prim plan legenda regelui Arthur vazuta din perspectiva cavalerului Lancelot (Richard Gere) creand un film cu iz de basm. Lancelot calatoreste spre Camelot si o salveaza pe Lady Guinevere (Julia Ormond), viitoarea sotie a regelui, din mainile unor ticalosi. Aceasta intamplare va fi… citeşte.
03:00 – 04:30
Mai târziu
Las fierbinți
Acțiunea se petrece în satul Fierbinți, acolo unde existența locuitorilor se desfășoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile moderne. Viceprimarul Vasile vrea să îi ia locul actualului primar și se bazează pe sprijinul cârciumarului Bobiță și al prietenului acestuia, Giani, șmecherașul tipic de provincie. Celentano, Firicel a lu' Cimpoaie, Ardiles și Moș Peleus, bețivii satului, sunt apariții colorate și pline de umor.
04:30 – 06:00
Mai târziu
RADAR: Aventurile câinelui bionic
Filmul „R.A.D.A.R.: Aventurile Câinelui Bionic” aduce povestea plină de acțiune a unui băiat și a câinelui său cu puteri bionice, care se unesc pentru a salva un mic oraș de doi infractori amatori. Această epopee captivantă va va transporta într-o aventură incredibilă în care cei doi eroi se dovedesc a fi ultima speranță a comunității. O poveste palpitantă și emoționantă, în care prietenia și curajul sunt la fel de puternice ca tehnologia bionică.
06:00 – 07:00
Mai târziu
Lecţii de viaţă
O emisiune care prezintă diverse situații inspirate din viața reală a familiilor, în care se va pune accent pe povești de iubire, dorință, lăcomie, minciună sau violență. Fiecare episod va ilustra probleme și întâmplări des întâlnite în viața cotidiană. Acest program este o ficțiune.
07:00 – 10:00
Mai târziu
Ştirile Pro Tv
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
10:00 – 10:30
Mai târziu
Doctor de bine
Urmărește show-ul de cooking „Umami: al 5-lea gust” și află cum să-ți îmbunătățești arta de a găti preparate delicioase. Show-ul de cooking „Umami: al 5-lea gust” îți va dezvălui secretele pentru un gust unic și memorabil.
10:30 – 11:00
Mai târziu
Umami: al 5-lea gust

11:00 – 13:00
Mai târziu
Înoată liber!
Abby, o fetiță pasionată de scufundări și de viața marină, leagă o prietenie specială cu un pește sălbatic rar: un magnific grouper albastru. Când află că viața prietenului ei înotător este pusă în pericol din cauza braconierilor, Abby ia exemplu curajul mamei sale, o activistă de mediu, și decide să lupte pentru a-l proteja. În ciuda vârstei fragede, Abby se implică într-o misiune de salvare de amploare și învață ce înseamnă responsabilitatea și dragostea față de natură.
13:00 – 14:45
Mai târziu
Fața la joc
Cătălin Oprișan, Costin Ștucan și invitații lor speciali formează o echipă cu tonus, umor, dar și expertiză de primă clasă, gata să disece fiecare fază, fiecare declarație și fiecare rezultat care contează. Premiera va avea loc luni, 7 iulie 2025, de la ora 23:15. Fața la joc vine cu ediții care să încheie serile cu fotbal și analiză pentru fani, la cald și fără menajamente, cu invitați pe măsură.
14:45 – 16:00
Mai târziu
Sandokan: Prinţul pirat
În Borneo, 1841, omul‑pirat Sandokan (Can Yaman) luptă pentru libertatea sa și a echipajului său, alături de prietenul său credincios, Yanez de Gomera. Viața lui ia o turnură neașteptată atunci când, într‑o zi, o cunoaște pe Lady Marianna Guillonk, fiica consulului britanic din Labuan. În cele din urmă, dragostea ei și dorința de libertate îl aruncă pe Sandokan într‑o luptă împotriva colonialismului britanic și a vânătorului de pirați Lord James Brooke, care nu se dă în lături de la nimic pentru… citeşte.
16:00 – 19:00
Mai târziu
Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă
Pentru prima dată în istoria filmelor cu Spider-Man, prietenosul erou al cartierului trăiește fără mască, dar și fără posibilitatea de a separa viața normală de cea de supererou. Când are nevoie de ajutorul lui Doctor Strange, miza crește mai mult decât oricând, ceea ce îl obligă pe Peter să privească cu alți ochi realitatea de a fi Spider-Man.
19:00 – 20:00
Mai târziu
Ştirile Pro Tv
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
20:00 – 22:15
Mai târziu
G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei
G.I.J.O.E. este acronimul unei baze militare situate în Europa, Global Integrated Joint Operating Entity. Misiunea bazei, ai cărei soldați au trecut cele mai dificile teste fizice și intelectuale pentru a face parte din această echipă de elită, este să rezolve misiuni secrete peste tot pe glob. În filmul lui Sommers, soldații își folosesc echipamentele de ultimă generație pentru a contracara periculoasele activități ale unui traficant de arme.
22:15 – 01:00
Mai târziu
Hidalgo si Oceanul de Foc
„Hidalgo” este o aventurã palpitantã, în miezul cãreia se aflã legenda personalã a unui bãrbat care, printr-o încercare crîncenã, vrea sã se descopere pe sine, sã se cunoascã cu adevãrat. Filmul are la bazã povestea vietii lui Frank T. Hopkins, iar legenda creatã în jurul lui este cea a unuia dintre cei mai vestiti cowboy care au cutreierat Vestul Sãlbatic, la apusul acelor vremuri din secolul al XIX-lea. Este povestea care aduce laolaltã douã lumi foarte diferite, cea a Vestului American si a crescãtorilor de… citeşte.
01:00 – 02:00
Mai târziu
Sandokan: Prinţul pirat
În Borneo, 1841, omul‑pirat Sandokan (Can Yaman) luptă pentru libertatea sa și a echipajului său, alături de prietenul său credincios, Yanez de Gomera. Viața lui ia o turnură neașteptată atunci când, într‑o zi, o cunoaște pe Lady Marianna Guillonk, fiica consulului britanic din Labuan. În cele din urmă, dragostea ei și dorința de libertate îl aruncă pe Sandokan într‑o luptă împotriva colonialismului britanic și a vânătorului de pirați Lord James Brooke, care nu se dă în lături de la nimic pentru… citeşte.
02:00 – 04:30
Mai târziu
Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă
Pentru prima dată în istoria filmelor cu Spider-Man, prietenosul erou al cartierului trăiește fără mască, dar și fără posibilitatea de a separa viața normală de cea de supererou. Când are nevoie de ajutorul lui Doctor Strange, miza crește mai mult decât oricând, ceea ce îl obligă pe Peter să privească cu alți ochi realitatea de a fi Spider-Man.
04:30 – 05:00
Mai târziu
Umami: al 5-lea gust
Urmărește show-ul de cooking „Umami: al 5-lea gust” și află cum să-ți îmbunătățești arta de a găti preparate delicioase. Show-ul de cooking „Umami: al 5-lea gust” îți va dezvălui secretele pentru un gust unic și memorabil.
05:00 – 06:00
Mai târziu
Batem palma?
PRO TV prezintă un format care testează norocul și intuiția concurenților. Emisiunea Batem Palma? îl are ca prezentator pe îndrăgitul om de televiziune, Cosmin Seleși. Scopul fiecărei ediții este ca un concurent să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs 24 de cutii misterioase existente în joc. Sumele variază și în funcție de prestația concurentului pe parcusul showului. Un alt element surpriză este banca. Parcursul unui concurent se încheie în momentul în care acesta alege să bată palma și acceptă una dintre ofertele băncii.
06:00 – 07:00
Mai târziu
Ştirile Pro Tv
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
07:00 – 10:30
Mai târziu
Ştirile Pro Tv
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
10:30 – 13:00
Mai târziu
Vorbeşte lumea
Emisiunea abordează într-un ton vesel și optimist subiecte precum modă, frumusețe, sănătate, cooking sau parenting. Fiecare emisiune aduce în platou invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, dar și personalități publice și din sfera medicală sau culturală.
13:00 – 14:00
Mai târziu
Ştirile Pro Tv
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.
14:00 – 15:00
Mai târziu
La marginea lumii
Serialul începe cu sosirea Alyei Albora (Sinem Unsal) într-un sat aflat la granița Turciei cu Siria, venită din Canada cu un singur scop: să își înmormânteze soțul și să plece apoi alături de fiul ei. Ceea ce ar fi trebuit să fie o vizită scurtă se transformă într-o capcană emoțională și socială, pe măsură ce Alya descoperă o familie dominată de conflicte vechi, răzbunări și lupte pentru putere. Prinsă într-o lume străină, în care nimeni nu pare dispus să o lase să plece cu copilul ei, Alya este… citeşte.
15:00 – 16:00
Mai târziu
Leyla
Rămasă fără mamă încă din copilărie, Leyla (Cemre Baysel) ajunge să trăiască un adevărat coșmar după ce tatăl ei se recăsătorește cu Nur (Gonca Vuslateri), o femeie aparent devotată, dar care se dovedește a fi crudă și manipulatoare. Incapabilă să își convingă tatăl de adevăr, Leyla pierde totul în urma unui plan diabolic, fiind aruncată într-o lume dură, lipsită de siguranță. Ani mai târziu, se întoarce sub o altă identitate, hotărâtă să-și recupereze viața și să se confrunte cu… citeşte.
16:00 – 17:00

17:00 – 18:00
Mai târziu
Ştirile Pro Tv
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete.